Oamenii lui Geoana au furat baze de date ale Armatei si SRIArticol scris de ursuPublicat la data de 16.11.09, ora 03:33
Datele personale ale ofiţerilor în rezervă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, dar şi din SRI, au ajuns la staff-ul de campanie al lui Mircea Geoană şi au fost folosite de acesta în scop electoral. Informaţiile sustrase, cu caracter cel puţin strict secret, conţin toate datele de identificare rapidă necesare pentru mobilizarea ofiţerilor rezervişti în caz de război: nume şi prenume, iniţiala tatălui, gradul, vârsta, adresa etc. Deşi pare incredibil, candidatul PSD la Preşedinţia României, Mircea Geoană, a utilizat aceste informaţii pentru a trimite scrisori de “mobilizare” electorală tuturor ofiţerilor în rezervă. El le-a cerut militarilor români să i se alăture în încercarea de a-l alunga, prin vot, de la Cotroceni, pe Traian Băsescu. Faptul că, pentru asta, a folosit baze de date secrete, sustrase ca urmare a penetrării unor structuri cu rol în apărarea şi securitatea naţională este de o gravitate extremă iar instituţiile abilitate ale statului ar fi trebuit să se autosesizeze din momentul în care aceste informaţii au fost făcute publice. Este adevărat, presa controlată de moguli a evitat abordarea acestui subiect deoarece un eventual scandal pe această temă l-ar putea scoate definitiv din competiţia electorală pe reprezentantul mafiei PSD, Mircea Geoană, şi l-ar putea arunca în puşcărie pe cel care a sustras şi folosit baza de date a militarilor români. Cum responsabil cu campania electorală este Viorel Hrebenciuc, şi el ar putea avea probleme cu încheieturile mâinilor. Ar mai fi însă un personaj cu posibil acces la informaţiile militare folosite ilegal de Mircea Geoană. Este vorba de generalul rezervist Cătălin Voicu, vicepreşedintele Comisiei senatoriale pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, unul dintre principalii suspecţi ai acestei scurgeri de informaţii. Cum se ştie, Cătălin Voicu este, alături de Marian Vanghelie şi Dumitru Iliescu, membru de bază al grupării Viorel Hrebenciuc.
“Sînt sigur că vă miraţi puţin văzând aceste rînduri care sosesc acum, în pragul unor importante alegeri. Nu trebuie să vă miraţi domnule Capitan. Vă scriu dintr-un motiv foarte simplu – dumneavoastră, alături de întreg poporul român în slujba căruia aţi fost întreaga viaţă, sînteţi în curînd chemaţi să votaţi nu numai pentru funcţia de Preşedinte ci şi pentru cea de Comandant Suprem al Forţelor Armate. Nimeni nu poate şti mai bine decît militarii de carieră care sînt sau care ar trebui să fie calităţile unui Comandant Suprem” Destinatarul scrisorii, căpitanul Andrei Văcaru (foto dreapta), fost ofiţer de relaţii cu publicul la Batalionul 32 Infanterie “Mircea” din Timişoara, i-a dat însă o replică fermă, pe blogul său, cerşetorului electoral. În primul rând, punctează Andrei Văcaru, “folosirea bazelor de date ale unei instituţii militare în scopuri electorale este ilegală şi nedemnă pentru un viitor "Comandant Suprem"”. De asemenea, continuă el, “faptul că îmi cereţi să-mi trădez actualul Comandant Suprem (am observat că în aliniatul 4 din scrisoare folosiţi litere mici pentru aceeaşi funcţie, dar referitor la actualul Preşedinte al României) este un gest cara încalcă cutumele războiului. Dacă domnia voastră l-a trădat pe Ion Iliescu trimiţând o scrisoare domnului Emil Constantinescu în 1996, imediat după alegeri (…)eu nu o pot face. Comparativ cu dumneavoastră eu îmi respect comandanţii”.
Într-adevăr, ce fel de Preşedinte ar putea fi acela care pentru a câştiga alegerile a furat, sau a folosit în interes personal secrete de stat şi a pus, astfel, în pericol, securitatea naţională a României? La fel de grav este şi faptul că acest personaj este preşedintele Senatului şi, în această calitate, a forţat Guvernul pentru intrarea în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, printr-o ordonanţă de urgenţă neconstituţională. Ulterior, el şi-a anunţat cu surle şi trâmbiţe retragerea din CSAT invocând, culmea impertinenţei!, folosirea de către preşedintele Traian Băsescu a armatei ca “agent electoral”. Articol scris de Dan Badea, http://badeadan.blogspot.com/ 2 ComentariiSocrate Toma , zice Actul in sine este o mizerie electorala. Prin iubirea sufocanta a prezidentiabilului Geoana fata de fostii militari de cariera se produce un act de confirmare a tradarii pe care unii militari au facut-o fata de comandantii lor , de-a-lungul istoriei noastre.Spun confirmare fiindca am aflat ca unii militari au fost emotionati pana la lacrimi si promit sa -si postreze scrisoare , inramata , ca pe o icoana sfanta. Un alt lucru rau pe care il fac unii militari este asocierea in cadrul unor sindicate care au o orientare pur politica dar usor mascata de solutionarea nemultumirilor pe care le-a produs proiectul legii unitare a pensiilor. Si acet proiect de lege este tot o facatura politica , o manipulare ordinara a militarilor , de toate categoriile , aflati in pensie si chiar si a acelora la care pensia este undeva la orizont . Facatura consta in deturnarea militarilor catre acel candidat care ii va imbratisa mai sufocant dar care nu este in stare decat sa ii mingaie pe crestet , fara nicio solutie de viitor. Nici chiar prezidentiabilul Geoana , in scrisoarea lui sufocanta , nu spune nimic altceva decat sloganuri comuniste. Titlul comentariului: ![]() Cine credeti ca va fi urmatorul premier
![]() ![]() |
||





















Publicat la data de 17.11.09, ora 12:07
Dar daca era fiu de vidanjor?